Cele 7 stadii ale doliului

Pierderea unei persoane iubite aduce un val de emoții greu de cuprins în cuvinte: durere, neîncredere, neputință, furie, vinovăție. Niciuna nu poate fi măsurată sau explicată pe deplin, dar fiecare poate fi înțeleasă și, în timp, acceptată.

Psihologii care studiază doliul descriu adesea suferința ca pe un drum cu mai multe etape. Mai jos găsești cele șapte stadii ale durerii, cu mențiunea că nu sunt o rețetă fixă: fiecare om le trăiește în ritmul lui, le poate sări sau le poate retrăi.

{{snapshot}}

Pe scurt

Ce sunt cele 7 stadii

Șocul, negarea, vinovăția, furia și negocierea, depresia, regăsirea și acceptarea — etapele prin care trece, de regulă, o persoană îndoliată.

Nu există un ritm „corect”

Unii parcurg etapele lent, alții mai repede; pot apărea în altă ordine sau pot reveni. Toate sunt reacții firești.

Când să ceri ajutor

Dacă tristețea se adâncește în izolare sau depresie, sprijinul unui psiholog ajută la depășirea ei din primele semne.

Scopul final

Acceptarea nu înseamnă uitare, ci integrarea pierderii în viața de zi cu zi, păstrând amintirea celui drag.

{{/snapshot}}

Cele șapte stadii, pe scurt

Înainte de a le parcurge pe rând, iată o privire de ansamblu asupra etapelor și a ceea ce simți, de obicei, în fiecare.

1. Șocul

Șocul este prima reacție pe care o ai când afli despre deces, mai ales dacă este brusc sau neașteptat. Te protejezi de durere și, în prima fază, poți reacționa cu neîncredere. Încă nu conștientizezi că ți se întâmplă ție. Este un blocaj care te ajută să nu fii copleșit dintr-odată de vestea pe care tocmai ai aflat-o.

Starea de șoc este adesea însoțită de reacții fizice: amețeală, o stare generală de rău, imposibilitatea de a gândi limpede sau de a vedea următorul pas. Este un blocaj pe care, în cele din urmă, ai nevoie să îl depășești.

2. Negarea

Negarea vine aproape concomitent cu șocul. Pur și simplu nu îți vine să crezi ce s-a întâmplat. Ai impresia că e o greșeală și aștepți ca, din clipă în clipă, cineva să dezmintă vestea.

Negarea poate dura ceva timp, până îți clarifici sentimentele și îmbrățișezi realitatea. Despre rolul ei în doliu poți citi mai mult în articolul despre de ce este prezentă negarea în procesul de doliu. Doar atunci când accepți că s-a întâmplat cu adevărat treci spre etapele următoare.

3. Vinovăția

După negare urmează sentimentul de vinovăție. Mai întâi te consideri vinovat că nu ai făcut ceva pentru a preveni decesul. Întrebări precum „De ce nu eram acolo?”, „De ce am plecat de lângă el/ea?” sau „De ce nu am mers și la alt medic?” te pot urmări mult timp.

Apoi te simți vinovat pentru felul în care te-ai purtat cu cel decedat. Îți amintești momentele în care poate i-ai vorbit aspru sau îți reproșezi că nu i-ai spus destul cât de mult îl iubești. Sentimentul de vină nu te lasă să vezi lucrurile logic și este o stare apăsătoare, greu de depășit.

4. Furia și negocierea

Furia este următoarea etapă. Vinovăția se transformă ușor în frustrare și apoi în furie. Ești supărat pe tine pentru că nu ai împiedicat evenimentul și începi să cauți vinovați în jur — apropiați, medici, cadre medicale. Apare întrebarea „De ce mi se întâmplă tocmai mie?”. Poți fi furios pe Dumnezeu, pe viață, cu sentimentul că nu ai meritat să treci prin asta. În acest stadiu ajută să-ți amintești că moartea este ceva firesc, care ne așteaptă pe toți.

Negocierea este însoțită de mulți „dacă” și de gândul că ai fi putut schimba cumva situația. Încerci să găsești variante care ar fi dus la alt rezultat, deși nimic nu mai poate fi schimbat. Orbit de supărare, poți deteriora relații, mai ales dacă începi să cauți vinovați în jurul tău. Întreabă-te mereu dacă gândurile tale reflectă realitatea.

5. Depresia, singurătatea, reflecția

Urmează una dintre cele mai sensibile etape: te simți singur într-o situație ce pare imposibil de suportat. Simți nevoia să fii departe de toată lumea, să te întorci în trecut, la momentele când cel drag era în viață.

Ai grijă, totuși, să nu îți transformi izolarea în depresie. Poate mai mult ca în orice altă etapă, aici poate fi nevoie să apelezi la un specialist care te ajută să-ți schimbi perspectiva. Depresia este mai ușor de gestionat dacă o identifici și o tratezi de la primele semne; despre cum o recunoști și o combați citești în articolul despre cum combați depresia specifică perioadei de doliu.

6. Regăsirea

Cu trecerea timpului, începi să vezi lucrurile mult mai limpede. Nu înseamnă că tristețea, furia sau vinovăția au dispărut complet, ci doar că s-au diminuat.

Din acest moment ești pregătit să îți reiei rutina de dinainte de deces. Începi să cauți modalități de a te aduna, de a te organiza în noua situație și de a merge mai departe. Tristețea este încă prezentă, dar ești pregătit pentru ultima etapă: acceptarea.

7. Acceptarea

Acceptarea este ultimul stadiu, în care integrezi pierderea în viața de zi cu zi și reușești să faci față sentimentelor pe care ți le trezește amintirea celui drag.

Să admiți că el sau ea nu mai este nu înseamnă că nu-ți mai pasă. Va rămâne mereu un gol și un sentiment de tristețe, însă este semnul că ai înțeles că nu ești vinovat și că nu ai fi putut influența cele întâmplate. Despre acest drum interior poți citi și în articolul călătoria către acceptare.

Fiecare trăiește doliul în ritmul lui

Suntem ființe individuale, cu sentimente unice, și fiecare reacționează diferit în fața veștilor dureroase. Unii parcurg cele șapte stadii lent, alții le depășesc mai repede și poate nici nu conștientizează că au trecut prin toate. Important este să-ți acorzi timpul necesar pentru fiecare trăire și să ceri ajutor atunci când simți că nu poți merge singur mai departe. Mai multe despre cum te poți reechilibra găsești în articolul despre cum îți revii psihic după perioada doliului.

Întrebări frecvente

Care sunt cele șapte stadii ale durerii?

Șocul, negarea, vinovăția, furia și negocierea, depresia (cu singurătate și reflecție), regăsirea și acceptarea. Sunt etape descrise de psihologi, nu o ordine obligatorie prin care trece fiecare la fel.

Trebuie să parcurg toate stadiile, în ordine?

Nu. Modelele stadiale sunt un reper, nu o regulă. Poți sări peste unele etape, le poți trăi în altă ordine sau le poți retrăi. Doliul este un proces personal.

Când ar trebui să cer ajutorul unui psiholog?

Atunci când tristețea se adâncește, se transformă în izolare prelungită sau în depresie, ori când simți că nu mai poți funcționa în viața de zi cu zi. Sprijinul specializat este cu atât mai util cu cât intervine mai devreme.